Se vorbeşte undeva în teologia creştină despre ce se întâmplă cu sufletul animalelor după moarte?

Adevărat că nemuritori sunt cei după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu pentru că desăvârşiţi fiind, sau îndumnezeiţi, vor lumina prin sine înşile, acum având doar "credit" de lumină în scop de a învăţa Arta de a Lumina de la Dumnezeu. Animalele fac parte din categoria "întocmirilor" care au populat Lumea gândită de Dumnezeu. El creează după voia Lui, aşa ar trebui şi noi, iar dacă în lumea personală vrei să ai animale vei avea, sau nu. Specificaţiile vechi sunt în sprijinul înţelegerii că omul este coroana creaţiei şi niciodată nu va fi animal, sau animalul om. Sufletele animalelor evoluează prin om, ele având intelect inferior... sau se transformă în "bestii" tot cu aportul omului disfuncţional. Ştiu doar că Omul a avut contract cu sufletul animalelor pe care l-a încălcat.

În ortodoxie, nu cred că este o dogmă care să spună dacă animalele vor învia în viaţa de apoi sau nu. Dar unii sfinţi, precum Serafim de Sarov sau Luca al Crimeii, considerau că şi ele vor învia. În Scriptură, la Isaia 11:6-7, scrie că în viaţa de apoi animalele vor trăi în pace unele cu altele, nu se vor mânca între; desigur, versetelor respective li se poate da o interpretare alegorică.

În viziunea catolică animalele vor face parte din noua creaţie, Papa Francisc crede că paradisul este deschis tuturor făpturilor.

Argumentele catolicilor sunt:
- Cristos a răscumpărat prin viaţa, moartea şi învierea Sa nu doar întreaga umanitate, ci întreaga creaţie;
- Epistola către Coloseni în care apostolul Pavel scrie că prin Cristos Dumnezeu reconciliază "toate (panta gr.) pentru Sine, fie pe pământ, fie din ceruri" (Coloseni 1:20);
- Epistola către Romani vorbeşte despre "întreaga creaţie (ktisis gr.) care aşteaptă cu nerăbdare să fie eliberată din sclavie"(Romani 8:19).

Viziunea ortodoxă
- În Omilia a VIII-a la Hexaimeron Sfântul Vasile cel Mare vorbeşte despre sufletul animalelor care este muritor, spre deosebire de cel al oamenilor primit prin suflare dumnezeiască:
"Să nu socoteşti că sufletul animalelor este mai vechi decât ipostaza trupurilor lor şi nici că rămân mai departe după descompunerea trupului! Fugi de vorbăria prostească a falnicilor filosofi care nu se ruşinează să spună că sufletele lor şi sufletele câinilor sunt la fel unele cu altele, care spun că ei au fost cândva femei, arbuşti, peşti de mare. Dacă filosofii aceia au fost vreodată peşti, n-aş putea-o spune; dar pentru că au scris acestea, sunt mai fără minte decât peştii".

La rândul său Sfântul Maxim Mărturisitorul arată: "Sufletul are trei puteri: prima este prin care se hrăneşte şi creşte. A doua, aceea a imaginaţiei şi a instinctelor, a treia a inteligenţei şi raţiunii. Plantele se împărtăşesc numai din prima din aceste puteri, animalele din primele două, iar oamenii din toate trei" (Filocalia, vol. II).

Animalele nu au chipul lui Dumnezeu şi prin urmare nu au nici raţiune. Cu toate acestea animalele sunt înzestrate cu o anumită "cunoaştere" şi simţuri superioare (simţul viitorului, prevestesc schimbarea vremii, anticipează cutremure, moartea etc.)

Animalele nu Îl pot cunoaşte pe Dumnezeu, dar pot comunica cu El: "puii de leu mugesc după pradă şi îşi cer hrana de la Dumnezeu" (Psalmul 104:21).

Apocalipsa lui Ioan nu enumeră animalele printre elementele specificate ale cerului nou şi pământului nou.

Ce să se întâmple cu sufletul animalelor după moarte? NIMIC. Eşti mort. Devii asemănător cu un gunoi. Toţi oamenii care te-au iubit nu ştiu cum să scape mai repede de tine. Când mori, moare totul din tine. Şi fizicul şi sufletul. Fiind un ateu convins, afirm că după moarte nu mai rămâne decât amintirea ta în inima celor care ţi-au fost alături. La cei care nu ţi-au fost alături nici amintirea nu mai rămâne.