Acest site foloseşte cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimaţi acordul asupra folosirii acestora. Detalii

clic pentru a comuta interesul tău faţă de răspuns1

Cum înveţi un copil să fie responsabil şi să-şi asume responsabilităţi potrivite vârstei lui?

întrebare pusă de Anamaria-Elena Popa pe 7 august 2015

incorect0
corect1

Prin puterea exemplului. Aş zice că noi, ca părinte îl vedem pe el că nu îşi asumă responsabilităţile pentru că la rândul nostru şi noi facem acelaşi lucru. Dacă noi ne-am asuma cu fericire responsabilităţile, dacă nu am fugi de ele, atunci şi copilul ar face la fel. Nu contează faptul că te vede sau nu te vede copilul, dar acest lucru se simte, transpiră. Singura soluţie în acest caz este să ne schimbăm noi înşine, pentru că, de fapt, nu putem schimba pe nimeni. Însă, prin puterea exemplului putem oarecum să influenţăm procesul acesta.

Şi ca metodă de schimbare sugerez să ajuţi alţi oameni, colegi de la birou să zicem, să îşi asume mai serios responsabilităţile. Apoi, după ce ai stat de vorbă cu ei în pauze la o cafea/ceai, să te gândeşti seara, la culcare, în pat, înainte să adormi, la fapta bună pe care tocmai ai făcut-o în ziua respectivă. Succes!

Vezi

răspuns dat de Liviu Taloi pe 31 decembrie 2015

Adaug comentariu despre răspuns

Poţi completa acest formular fără să te autentifici, dar în acest caz nu poţi beneficia de toate facilităţile acestui site.

Autentificare utilizator: Este recomandat să te autentifici, pentru a putea beneficia de toate facilităţile acestui site.
Utilizator ocazional:

Întrebări similare

clic pentru a comuta interesul tău faţă de răspuns2

Ce sport este potrivit pentru un copil, astfel încât să devină mai responsabil? (3 răspunsuri)

întrebare pusă de Anamaria Popa pe 17 martie 2015, dar şi-a arătat interesul pentru răspuns şi Lucian Velea pe 17 martie 2015

Mai multe întrebări despre copilărie, sport...

clic pentru a comuta interesul tău faţă de răspuns0

Ce înseamnă "înveţi ca să înveţi pe alţii"? (1 răspuns)

întrebare pusă de ana vetrogon pe 28 martie 2015

Mai multe întrebări despre educaţie, limbi...

clic pentru a comuta interesul tău faţă de răspuns0

Cum să înveţi o poezie uşor? (1 răspuns)

întrebare pusă de Alexandra pe 13 decembrie 2014

Mai multe întrebări despre literatură...