În ce măsură oamenii sunt afectaţi de depresie şi care sunt metodele necesare pentru a o ameliora sau trata?

Boala trece deseori nediagnosticată, pentru că simptomele sunt greu de observat, iar alteori pentru că bolnavii nu vor să ceară ajutor, de teamă că vor fi stigmatizaţi şi consideraţi nebuni.

Dar depresia nu este o simplă „stare proastă”, peste care cineva poate trece, cu un mic efort de voinţă, ci o boală cu care trebuie să lupte şi pe care trebuie să o trateze corect.

Boala poate fi determinată de un dezechilibru chimic în creier, de aceea sunt necesare medicamentele (antidepresivele), care pot rezolva această problemă.

Afecţiunea poate să apară însă şi că un răspuns nepotrivit, exagerat, la stres, la traume. Dar, dacă o persoană deprimată din cauza unor dificultăţi financiare ajunge să se sinucidă, ea nu s-a sinucis din cauza acestor probleme, ci din pricina importanţei exagerate pe care i-a acordat-o subiectului.

Psihologii precizează că bolnavii nu pot fi ajutate de prieteni, ci doar de medici, aşa cum un bolnav de inimă trebuie să urmeze un tratament, nu să încerce să se vindece, de exemplu, cu ajutorul unor glume menite să-i asigure bună dispoziţie.

La fel, îndemnul pe care mulţi le lansează unor persoane depresive, tulburate – „treci peste asta! ” – sunt inutile şi fac mai mult rău, pentru că stigmatizează persoană şi îi accentuează starea de culpabilitate şi de singurătate.

Nimeni nu se poate vindeca singur şi nici nu este vinovat că s-a îmbolnăvit. Depresia nu este „o toană”, o indispoziţie de moment, deci nu are cum să treacă de la sine, după un somn bun, o comedie reuşită sau o ieşire cu prietenii la bere, cum greşit îşi imaginează unele persoane, avertizează psihologii.

Consilierea terapeutică (psihoterapia) poate fi suficientă în cazul depresiei uşoare sau moderate. În cazul în care simptomele de debut sunt severe, cel mai probabil tratamentul iniţial va include atât medicamente antidepresive cât şi consiliere terapeutică.

Depresia este o tulburare a stării afective, care duce la apariţia unei trăiri de tristeţe sau de pierdere a speranţei pentru o perioadă îndelungată de timp. Fiind mai serioasă decât un simplu episod de tristeţe, de supărare sau decât o trăire temporară de scădere a energiei, depresia poate avea un impact semnificativ asupra bucuriei de a-ţi trăi viaţa, asupra capacităţii de muncă, asupra stării generale de sănătate şi asupra persoanelor apropiate.

Depresia se manifestă diferit de la o persoană la alta. Unii se simt "dărâmaţi" pentru o perioadă lungă de timp, în timp ce la alte persoane trăirile de depresie vin şi pleacă. În cazul în care o persoană are episoade scurte de depresie uşoară, aceasta poate fi capabilă să îşi continue viaţa profesională şi să facă faţă activităţilor cotidiene. Totuşi, dacă persoana în cauză nu urmează o formă sau alta de tratament pentru depresie, este supusă riscului de a deveni din ce în ce mai depresiva sau de a se îmbolnăvi fizic. În cazurile severe de depresie, persoana respectivă poate ajunge la incapacitatea de a comunica, la incapacitatea de a efectua activităţile de rutină şi chiar la suicid.

Ce anume cauzează depresia este un subiect intens studiat în prezent.

Evoluţia depresiei variază de la o persoană la alta. Pot fi prezente simptome uşoare sau severe de depresie, pentru o perioadă îndelungată de timp sau pentru o perioadă scurtă. Un procent mic de persoane se simt depresive în marea majoritate a vieţii lor; acestea necesită un tratament de întreţinere.

Majoritatea pesoanelor cu depresie pot fi tratate cu succes cu medicamente, consiliere profesională sau o combinaţie a celor două.

Tulburările depresive sunt clasificate în funcţie de severitatea şi de durata lor. Depresia poate fi uşoară, moderată sau severă.

Ea poate debuta brusc (depresie acută) sau poate dura o perioadă îndelungată (depresie cronică). De exemplu, tulburarea distimica, este o depresie cronică uşoară. Unii oameni pot avea un episod de depresie majoră care se poate suprapune peste o tulburare distimică (depresie dublă). În cazul unei depresii severe, poate fi necesară o internare într-un spital pentru o perioadă scurtă de timp, în special dacă sunt prezente gânduri de sinucidere. Deoarece depresia creşte riscul de tentativă de suicid, persoana respectivă trebuie să urmeze imediat un tratament dacă sunt prezente idei de autodistrugere.

Adeseori depresia reapare.

Medicul specialist care poate diagnostica şi poate trata depresia este medicul psihiatru.

Consilierea terapeutică (psihoterapia) poate fi suficientă în cazul depresiei uşoare sau moderate. În cazul în care simptomele de debut sunt severe, cel mai probabil tratamentul iniţial va include atât medicamente antidepresive cât şi consiliere terapeutică.

La o femeie care a născut de curând, învăţarea strategiilor de a face faţă depresiei postpartum poate ajuta la dobândirea mai rapidă a vindecării.

În cazuri rare, terapia electroconvulsivantă (ECT) poate fi opţiunea iniţială de tratament pentru persoanele care nu pot lua medicamente antidepresive, care nu au răspuns la alte modalităţi de tratament sau care au o depresie severă în care sunt prezente simptome psihotice, comportament sinucigaş sau incapacitatea de a se hrăni. ECT presupune o stimulare electrică uşoară, aplicată în regiunea tâmplelor, care provoacă o scurtă convulsie. Se consideră că acest procedeu poate determină restabilirea echilibrului substanţelor chimice cerebrale numite neurotrănsmiţători (al căror dezechilibru a dus la apariţia depresiei).

Este important pentru o persoană cu depresie ca cei din jurul ei să aibă o atitudine suportivă şi încurajatoare. Pentru cei care nu au avut niciodată depresie, este dificil să înţeleagă cât de lipsit de speranţă şi de descurajat se poate simţi cineva cu aceasta afecţiune.

Este important de reamintit că depresia este la fel de dezabilitantă ca orice altă afecţiune majoră şi că din cauza ei persoană respectivă îşi poate îndeplini obligaţiile sociale, familiale, profesionale sau şcolare/academice cu dificultate.

Ca şi alte afecţiuni, depresia necesită tratament, timp şi răbdare.

Cei din jur sunt sfătuiţi să evite oferirea de sfaturi, dar e bine să încurajeze persoana respectivă să caute tratament şi să îl continue. Totuşi, în cazul în care observă prezenţa de semne prevestitoare de suicid, cum ar fi faptul că vorbeşte despre suicid sau despre vătămarea cuiva, semne de detaşare de realitate (psihoza) sau consumul de alcool în exces sau de droguri, este recomandat să contacteze imediat medicul persoanei respective.

Chiar dacă pare ilogic să afirmăm că mintea şi sufletul pot afecta trupul, putem remarca că ştiinţa modernă începe să înţeleagă că aşa stau lucrurile, în plus, este posibil ca bolile care sunt de natură biologică şi care afectează procesele psihologice ale indivizilor să fie rezultatul unei probleme trupeşti sau sufleteşti.

Lipsa credinţei, împreună cu o gândire ancorată în materialism şi cu viziunea seculară a omului (ca să nu mai spunem nimic despre tolerarea excesivă a patimilor) pot tulbura relaţiile homeostatice sau de echilibru dintre trup, minte şi suflet. Astfel, mintea şi sufletul, care funcţionează ca un tot armonios, vor avea de suferit, dar şi trupul poate suferi. La rândul său, tulburarea psihologică rezultată perpetuează starea de dezechilibru general a individului, instalându-se maladia scapată de sub control.

Aşadar, este cât se poate de logic să afirmăm, aşa cum au făcut-o Părinţii Bisericii, ca sănătatea se reface odată cu restabilirea echilibrului. Aceasta se poate obţine prin intervenţie chimică, prin corectarea slăbiciunilor din procesul de gândire, dar cel mai eficient prin refacerea percepţiei spirituale, care reprezintă mecanismul de control al acelui echilibru.

Ştiinţa ortodoxă a spiritualităţii, ştiinţa fizică a rnedicinei şi ştiinţă mentală a psihologiei nu sunt incompatibile, ci lucrează mana în mână. Niciunde nu este mai evident acest lucru decât în tratarea depresiei, o boală spirituală, medicală şi psihologică.

Există, desigur, şi o altă dimensiune a depresiei pe care psihologii nu o recunosc sau, dacă o recunosc, au tendinţa de a o trata ca pe un efect secundar, chiar lipsit de importantă. Aceasta este dimensiunea spirituală.
Omul este un organism complex. Psihologicul şi spiritualul interacţionează totdeauna. Astfel, atunci când ura autodirecţionată provoacă un rău asupra psihicului, acesta are un efect paralizant asupra facultăţii spirituale a omului şi asupra sufletului acestuia. De aceea indivizii deprimaţi vorbesc în permanenţă despre ură puternică faţă de Dumnezeu.

Deoarece sufletul este pătruns de harul dumnezeiesc, este firesc ca ura faţă de sine să ducă la ura faţă de Dumnezeu sau faţă de lucrurile spirituale. Iată un aspect important al acestei boli care nu poate fi ignorat, deoarece ura îndreptată către ceea ce este spiritual, chiar dacă nu atrage pedeapsă sau "răzbunăre", duce în mod sigur la depărtarea de sensibilitatea dragostei de Dumnezeu, care încearcă continuu să aline bietul suflet tulburat. Acolo unde predomina ura şi negativismul, această dragoste nu poate lucra.

Indiferent de cazul de depresie, aş sfătui terapeutul competent şi pacientul sensibil să ia cunoştinţă de această dimensiune spirituală a depresiei. Dacă putem vedea, verifica şi îndepărta aceasta ura de Dumnezeu şi de lucrurile duhovniceşti, avem deschis drumul către pacient, pentru a-l ajuta să se confrunte cu şi să respingă ura psihologică de sine care îl paralizează. A vorbi despre această necesitate nu este o exagerare. Faptul că ea este ignorată de psihologia atee reprezintă, într-adevăr, o tragedie.