Individualitatea prostului este superfluă?

Este inutil să vorbim despre personalitate la un prost? Se spune că oamenii sănătoşi sunt foarte diferiţi iar cei bolnavi foarte asemănători. Şi totuşi...

Dacă vorbim despre prostie ca despre o trăsătură răspîndită în populaţie şi nu despre cazuri psihiatrice cu deficite cognitive,etc...atunci importante sunt descrierile de comportamente (ancorele comportamentale pentru trăsătura aceasta). (Ca în zicale: Chelului îi trebuie tichie de mărgăritar, Ţara arde şi baba se piaptănă...Prostul nu e prost destul până nu e şi fudul!)

Unde e deşteptăciune multă acolo e şi multă prostie căci, de fapt, nu există genuri pure! Există prototipicalitate. Indivizi reprezentativi care ajută la elaborarea prototipului cu care poate fi comparată o populaţie (un eşantion reprezentativ).

Astăzi sociologii vorbec despre o nouă formă de proprietate, proprietatea identitară! Să luăm, de exemplu, identitatea de gen. Ea a devenit o formă de proprietate. Aşa că, dacă nu-mi convine să fiu femeie, cer operaţie de schimbare de sex pentru că, de fapt, înăuntrul meu sunt bărbat. Sau invers. Identitatea mea este proprietatea mea! Aşa că nu este greşit să vorbim despre feminitate la un bărbat care se consideră femeie! Omul respectiv nu este absurd, nu este nebun, nu e păcătos. S-a născut cu un creier de femeie! I s-a dezvoltat un psihism de femeie şi are această identitate de gen şi da, dezvoltă o personalitate cu trăsăruri feminine! (Putem zice: Ce are? E prost? Şi noi putem dovedi ignoranţă chiar dacă nu mai mult în astfel de situaţii!)

Tot aşa, dacă cineva are o inteligenţă practică, nu putem spune despre el că e prost! Dar nici despre un geniu al matematicii care nu se pricepe să relaţioneze nu putem spune: ce mai caută şi prostul acela la petrecerea noastră?! (Deşi uneori o facem!)

De asemenea, dacă vorbim despre prostie ca trăsătură, printre alte trăsături... combinaţiile sunt multiple: prost de bun, prost, dar nu tâmp, cu gură proastă, doar cu gură (doar gura e de el); prost-fudul; prost de dă în gropi (distrat, aiurit); prost ca noaptea... toate aceste ziceri populare acoperă realităţi parţiale cum ar fi şi... e prost, dar e al nostru, sau a face pe prostul... Avem deci categorii prototipice cum ar fi: prostul – inconştient (ca noaptea), prostul-distrat, prostul-bun, prostul mucalit, prostul-fudul, prostul-inteligent şi erudit, prostul-geniu etc.

Inteligenţa este şi ea de mai multe feluri: inteligenţă emoţională, practică, cognitiva…Un om nu le poate avea pe toate! Putem vorbi de o personalitate de geniu care are… totuşi… un retard afectiv!