De ce mint oamenii?
întrebare pusă de Daniela Zaharia pe 18 noiembrie 2014
0
1Minciuna există din vremuri străvechi şi tot dintotdeauna este şi dezaprobată. În ultimul timp începe a fie prezentă cam tot timpul, la toate nivelurile sociale şi în mai toate ţările, ba mai mult începe să fie aprobată şi chiar recomandată.
O serie de gânditori au vorbit despre nevoia de minciună a oamenilor şi incapacitatea de a cunoaşte şi acceptă adevărul total.
Minciuna este întotdeauna motivată, supradeterminata de dorinţe, de interese. Ea este o cale de împlinire facilă a scopului. Motivele sunt: pentru a produce confuzie, a oferi false speranţe, a determina o anumită acţiune sau a crea o anume stare intelectivă, socială sau afectivă care serveşte mincinosului.
Actul de a minţi presupune: o anumită capacitate proiectivă, ideaţională prin care să se treacă dincolo de prezent (în general, mincinosul este un individ nemulţumit), cunoaşterea adevărului şi abţinerea de a-l exprima, fructificarea efectivă de a ştii mai mult decât alt subiect.
Cele mai cunoscute mecanisme de inducere în eroare sunt următoarele: negarea, omisiunea, fabricarea, exagerarea, minimalizarea.
Minciuna este rea prin ea însăşi şi trebuie evitată cu orice preţ.
Sfântul Augustin a scris o carte dedicată minciunii De Mendacio (Despre mincuna), el grupează minciunile în 8 categorii în funcţie de gravitatea lor: minciuni din texte religioase, minciuni care rănesc pe toţi şi nu servesc numanui/servesc cuiva, minciuni spuse pentru plăcerea de a minţi, minciuni pentru a-i mulţumi pe alţii într-o manieră elegantă, minciuni care nu rănesc pe nimeni şi servesc cuiva/salvează viaţa cuiva/salvează puritatea cuiva.
Cuvântul lui Dumnezeu condamnă minciuna.
răspuns dat de monica pe 20 noiembrie 2014
| Comentarii personale | |
|---|---|
| monica a spus pe 20 noiembrie 2014 | Adevăr versus minciună în relaţia de cuplu Despre oamenii care ascund adevărul doar pentru a păstra o persoană în viaţa lor nu se poate spune că îşi iubesc cu adevărat partenerul, ci că îl vor pur şi simplu.Din nefericire, victimele minciunilor adoptă adesea o atitudine greşită de simpatie faţă de cel care amăgeşte, fiindcă acesta devine patetic şi pretextează o teamă de respingere.Adesea victimele se emoţionează, iartă şi sunt sensibile la durerea celor care mint. Poate că este bine ca cel care a minţit să fie iertat dar în aceeaşi măsură este şi mai bine ca cel minţit să se depărteze cât poate de acesta.A ierta nu înseamnă a continua să te expui riscului şi nici să fii obligat să te lupţi cu problemele celuilalt.Este mai bine ca mincinosul să înveţe anumite lucruri dintr-o respingere reală ca astfel să fie capabil să devină o persoană mai bună în viitor. |
| Daniela Zaharia a spus pe 30 noiembrie 2014 | Cosmetizarea unei realităţi pentru a o face mai "suportabilă" intră şi la categoria "minciună de sine". Cineva îmi spunea că există cel puţin trei feluri de mincinoşi: cei care îi mint pe alţii, mincinoşii care, vrând să fie sinceri, se mint pe ei înşişi şi pe urmă spun ceea ce ajung să creadă a fi adevărul. Şi tipul mixt. |