Oare curajos este omul care numai el singur ştie cât îi este de frică?

Toate fricile au la bază ideea că avem nevoie de ceva, din partea cuiva sau a ceva din mediu exterior nouă. Pornind de aici, frica se manifestă ca gândul că nu o să putem obţine acel ceva de care credem că avem nevoie. Pornind de la acest gând, toate gândurile noastre, toate alegerile noastre pe care le facem, toate reacţiile şi comportamentele noastre vor avea ca obiectiv obţinerea a ceea ce credem că avem nevoie.Frica se face deci simţită ca o nevoie anunţată. Soluţia de a scăpa de această frică este ca de câte ori te cuprinde să te analizezi: ce anume crezi că ai nevoie să obţii? Este oare posibil să nu ai nevoie de acel ceva? La o analiză atentă s-ar putea să ajungi la concluzia că nu ai nevoie neapărat de acel ceva. Dacă ţi s-ar întâmpla aşa ceva, te afli pe drumul curajului, al neînfricării. Judecând astfel pentru toate friciile noastre vom ajunge la concluzia că cel care nu are nevoie de nimic, nu are frică de nimic.

Dacă am ajuns la concluzia că nu am nevoie nici măcar de viaţa mea, sub această formă, actuală, materială, atunci nu mi-e frică de tine nici dacă mă ucizi. Nu am să fac nimic pentru a te împiedica pentru că de fapt nu poţi să-mi iei nimic din ce am nevoie. Aceasta este adevărata neînfricare.