De ce mint oamenii?

Minciuna există din vremuri străvechi şi tot dintotdeauna este şi dezaprobată. În ultimul timp începe a fie prezentă cam tot timpul, la toate nivelurile sociale şi în mai toate ţările, ba mai mult începe să fie aprobată şi chiar recomandată.

O serie de gânditori au vorbit despre nevoia de minciună a oamenilor şi incapacitatea de a cunoaşte şi acceptă adevărul total.
Minciuna este întotdeauna motivată, supradeterminata de dorinţe, de interese. Ea este o cale de împlinire facilă a scopului. Motivele sunt: pentru a produce confuzie, a oferi false speranţe, a determina o anumită acţiune sau a crea o anume stare intelectivă, socială sau afectivă care serveşte mincinosului.

Actul de a minţi presupune: o anumită capacitate proiectivă, ideaţională prin care să se treacă dincolo de prezent (în general, mincinosul este un individ nemulţumit), cunoaşterea adevărului şi abţinerea de a-l exprima, fructificarea efectivă de a ştii mai mult decât alt subiect.

Cele mai cunoscute mecanisme de inducere în eroare sunt următoarele: negarea, omisiunea, fabricarea, exagerarea, minimalizarea.

Minciuna este rea prin ea însăşi şi trebuie evitată cu orice preţ.

Sfântul Augustin a scris o carte dedicată minciunii De Mendacio (Despre mincuna), el grupează minciunile în 8 categorii în funcţie de gravitatea lor: minciuni din texte religioase, minciuni care rănesc pe toţi şi nu servesc numanui/servesc cuiva, minciuni spuse pentru plăcerea de a minţi, minciuni pentru a-i mulţumi pe alţii într-o manieră elegantă, minciuni care nu rănesc pe nimeni şi servesc cuiva/salvează viaţa cuiva/salvează puritatea cuiva.

Cuvântul lui Dumnezeu condamnă minciuna.