Acest site foloseşte cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimaţi acordul asupra folosirii acestora. Detalii

clic pentru a comuta interesul tău faţă de răspuns1

Când a fost folosit pentru prima dată zodiacul?

întrebare pusă de Anamaria-Elena Popa pe 2 august 2015

incorect0
corect1

Sfântul Ioan Damaschin, în „Dogmatica” sa, vorbeşte despre astre, zodii, etc (vezi Cartea a doua, capitolul VII). Iată câteva spicuiri:

"Soarele face o lună în fiecare zodie şi timp de douăsprezece luni străbate cele douăsprezece zodii: numele celor douăsprezece zodii şi lunile lor sunt acestea: Berbecul... Elinii spun că prin răsăritul, apusul şi prin conjuncţia acestor stele, a soarelui şi a lunii, se conduc destinele noastre. Cu aceasta se ocupă astrologia. Dar noi susţinem că ele sunt semne de ploaie, de secetă, de frig, de căldură, de umezeală, de uscăciune, de vânturi şi de alte asemenea, dar nici într-un caz semne ale faptelor noastre, căci noi am fost făcuţi liberi de creator şi suntem stăpânii faptelor noastre. "

O largă răspândire în toate păturile sociale româneşti a avut-o aşa numita literatură de prevestire, venită la noi din Bizanţ prin mijlocirea slavilor sud-dunăreni. Este reprezentată prin mai multe texte. Astfel Rojdanicul sau Zodiacul care prezicea viitorul după zodia sau luna în care s-a născut omul. Cel mai vechi text românesc a fost copiat de Ion Românul în Codex Neagoeanus.

Tot literaturii de prevestire îi aparţine Gromovnicul, o carte cu caracter astrologic, care pretindea că dezvăluie soarta omenirii sau a semănăturilor după zodia în care va cădea tunetul (în slavon grom = tunet) şi Treptnicul, care prezicea viitorul omului după diferitele mişcări ale trupului (bătaia ochilor, clipirea genelor ş. a.).

Biserica respinge şi condamnă astrologia zodiacală, nu şi semnele zodiacale. E o mare deosebire...

Semnele respective au fost preluate de Biserică pentru reprezentarea lunilor anului şi sunt prezente inclusiv în unele fresce, în jurul Pantocratorului – Stăpânul timpului.

Este o mare incompatibilitate între Biblie şi zodiac, între şansa mântuirii oricărui om şi "predestinaţia ireversibilă" în care "norocul haotic" hotărât de astrele lipsite de viaţă i-ar împărţi pe oameni în fericiţi şi nefericiţi, fără vreun aport al lor, şi mai ales al lui Dumnezeu. Aşa cum în stânga şi în dreapta crucii lui Iisus s-au aflat, în ceasul răstignirii, doi tâlhari tot aşa şi astăzi putem spune, fără să greşim că şi creştinii de astăzi se împart tot în două: creştini adevăraţi şi falşi creştini.

Omul este într-adevăr o fiinţă curioasă. Dacă nu ar fi fost aşa, desigur că nu ar fi rodit talentul de descoperitor al tainelor lumii în mijlocul căreia trăieşte. Dar el nu s-a limitat doar a-l cunoaşte pe Dumnezeu după lucrările sale. Ignorând barierele cunoaşterii, cu riscul de a-L supăra pe Dumnezeu, a vrut mai mult, chiar şi ceea ce îi era interzis, chiar şi ceea ce îi era dăunător.

Arta de a citi în aştri destinul lumii şi al oamenilor s-a practicat încă din Antichitate. În secolele al X-lea - al XII-lea a fost asociată de către arabi cu astronomia, cu alchimia, sau chiar cu medicina. Pentru a-şi acredita ideile, astrologii au încercat să explice anumite evenimente biblice, punându-le în corelaţie cu fenomenele cereşti, însă dezvoltarea ştiinţelor naturii, respectiv a astronomiei (sec. XVII-XVIII), a determinat declinul astrologiei. Însă, aceasta continuă să existe şi în societatea actuală. Una dintre formele prin care astrologia se manifestă este horoscopul. Credinţa în horoscop susţine că fiecare zi a săptămânii se află sub dominaţia unei planete, care influenţează într-un anume fel viaţa celor născuţi în ziua respectivă. Astrologii consideră că zodia (constelaţia) în timpul căreia s-a născut cineva determină caracteristici ale personalităţii acestuia. Prin combinaţia influenţei constelaţiei şi a planetei sub care se naşte un om, se constituie horoscopul, considerat de astrologi a fi sursa cunoaşterii trecutului şi a viitorului acelei persoane.

ASTFEL, SE DǍ OMULUI FALSA IMPRESIE CĂ POATE DEŢINE CONTROLUL DEPLIN ASUPRA PROPRIEI VIEŢI ŞI CĂ ÎŞI POATE CUNOAŞTE DESTINUL.

Dacă Dumnezeu ar fi considerat că îi este de folos omului să-şi cunoască viitorul, l-ar fi dotat încă de la creaţie cu un simţ aparte pentru aceasta. Dar noi trebuie să ştim, sau mai bine zis să ne intereseze care este rostul vieţii noastre pe pământ: acela de a ne lupta cu necazurile, ispitele, îndoielile şi plăcerile păcătoase ale acestei vieţi, adică acela de a ne câştiga mântuirea, căci zice însuşi Hristos în casă la Zaheu Vameşul: "Am venit să caut şi să mântuiesc pe cel pierdut" (Luca 19:1).

Vezi

răspuns dat de monica pe 14 decembrie 2015

Adaug comentariu despre răspuns

Poţi completa acest formular fără să te autentifici, dar în acest caz nu poţi beneficia de toate facilităţile acestui site.

Autentificare utilizator: Este recomandat să te autentifici, pentru a putea beneficia de toate facilităţile acestui site. Pentru aceasta, poţi folosi contul pe care îl ai deja în reţelele sociale.

Autentificare

Utilizator ocazional:

Întrebări similare

clic pentru a comuta interesul tău faţă de răspuns1

Când a fost folosită busola prima dată? (1 răspuns)

întrebare pusă de Anamaria-Elena Popa pe 6 iunie 2015

Mai multe întrebări despre inventică, istorie...

clic pentru a comuta interesul tău faţă de răspuns1

Când a fost gătită pentru prima dată pizza? (fără răspuns)

întrebare pusă de Anamaria-Elena Popa pe 7 iunie 2015

Mai multe întrebări despre istorie, pizza...

clic pentru a comuta interesul tău faţă de răspuns1

Unde a fost descoperit prima dată trandafirul? (fără răspuns)

întrebare pusă de Anamaria-Elena Popa pe 10 iunie 2015

Mai multe întrebări despre flori...