Este posibil ca un părinte, vrând binele copilului, să îl indrume greşit spre ceva ce şi-ar dori de fapt el, şi nu copilul?

Educaţia copilului este o provocare pentru orice părinte.

O greşeală frecvent întâlnită se referă la raportarea greşită a părinţilor la nevoia de independenţă a copilului.

Nevoia de independenţă este o cerinţă de dezvoltare, câştigarea ei treptată în funcţie de vârstă, achiziţii şi progrese bio-psihologice este parte din normalitatea dezvoltării umane.

O altă greşeală este nediferenţierea între nevoile proprii şi cele ale copilului.

O explicaţie ar fi frustrarea părinţilor adunată în perioada comunistă care au efecte asupra educaţiei pe care o dau copiilor lor, să facă cât mai multe, să înveţe cât mai mult.

Copiii au nevoie să fie educaţi. Copilului trebuie să-i fie bine şi în viitor... mai ales în viitor. O jucărie nouă nu va mai fi suficientă să îl facă fericit. Va avea nevoie în primul rând să fie în stare să se descurce singur în această lume mizeră în care trăim. Şi ca să se descurce are nevoie de o educaţie reală legată de bună creştere, comportament în societate, moralitate, relaţia cu cei din jur, înţelegerea lumii în care trăim, realitatea înconjurătoare, importanţa deprinderii unor abilităţi etc.
Educaţia trebuie să se facă cu discernământ şi înţelepciune:
"nu învaţă (puii) noii născuţi zborul perfect într-o singură zi, ci o dată îi scoate afară numai atât cât este necesar să-i scoată afară din cuib, altă dată iarăşi după ce s-au odihnit mai întâi, îi învaţă să zboare mai sus şi astfel liniştit şi încet-încet îi conduce la înălţimea la care trebuie" (Sfântul Ioan Gură de Aur).