Acest site foloseşte cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimaţi acordul asupra folosirii acestora. Detalii

clic pentru a comuta interesul tău faţă de răspuns1

Există ţări în care se mai practică pedeapsa capitală?

întrebare pusă de Anamaria-Elena Popa pe 23 aprilie 2015

incorect0
corect1

Potrivit unui raport al organizaţiei Amnesty International, în 2011 aproape 19 mii de persoane au primit o asemenea sentinţă în ţări precum Iran, Pakistan, Arabia Saudită, Yemen, Irak, China sau Belarus.

Oamenii au fost condamnaţi la moarte pentru mai multe infracţiuni, inclusiv adulter şi sodomie în Iran, blasfemie în Pakistan, iar în aproximativ zece ţări - pentru infracţiuni cu droguri.

Dintre statele „occidentale” (state bogate, cu democraţii funcţionale şi un nivel de educaţie ridicat), doar cinci mai au încă pedeapsa cu moartea: Statele Unite ale Americii, Japonia, Singapor, St. Kitts & Nevis, Taiwan şi Coreea de Sud (unde există însă un moratoriu neoficial din 1998).

În Uniunea Europeană pedeapsa cu moartea nu există – abolirea ei fiind chiar o precondiţie a aderării la Uniune. Astfel, pedeapsa a fost abolită pe rând de toate statele europene, ultima oară în Letonia, în 2012. Singurul stat european în care pedeapsa cu moartea este încă în vigoare este Belarus.

Statistic vorbind, cele mai multe execuţii au loc în state din Asia. Pe primul loc la numărul de execuţii este China, urmată de Coreea de Nord, unde nu există însă cifre oficiale privind execuţiile. Pedeapsa cu moartea se foloseşte pe scară largă mai ales în statele islamice – numărul de execuţii este ridicat în Iran şi Arabia Saudiă, dar şi în state islamice din Africa.

În America Centrală şi de Sud, pedeapsa cu moartea mai există în Belize, Guatemala, Guyana şi ţările din Caraibe. În alte state precum Brazilia, Chile sau Peru, ea este încă în vigoare doar pentru circumstanţe special (crime de război).

În România ultimul caz de condamnare la moarte şi executare a fost cel al cuplului Ceauşescu, în decembrie 1989.

Venezuela a fost prima ţară din lume care a abolit pedeapsa cu moartea – prin constituţia din 1863.

94 de state prevăd încă pedeapsa cu moartea, iar în 37 dintre ele se şi aplică în mod regulat.

Din cele 54 de state africane, 36 prevăd pedeapsa cu moartea, dar ea este aplicată doar în 11 ţări: Botswana, Ciad (pentru terorism), Egipt, Guineea Ecuatorială, Etiopia, Gambia, Libia, Nigeria, Somalia, Sudan şi Sudanul de Sud.

Din cele 35 de state americane, pedeapsa cu moartea este în vigoare în 19 ţări, dintre care doar două o aplică: Statele Unite ale Americii şi St. Kitts & Nevis.

În Asia-Pacific, din 57 de state, 37 au pedeapsa cu moartea, dar ea este aplicată în doar 23 de ţări: Afganistan, Bahrein, Bangladesh, China, India, Indonesia, Iran, Irak, Japonia, Iordania, Kuweit, Malaezia, Coreea de Nord, Oman, Pakistan, Arabia Saudită, Singapore, Siria, Taiwan, Tailanda, Emiratele Arabe, Vietnam şi Yemen.
În Europa, doar în Belarus mai există pedeapsa cu moartea.

Tările care pedepesc cu moartea traficul de droguri sunt: Afganistan, Bangladesh, Brunei, China, Cuba, Egipt, India, Indonesia, Iran, Irak, Iordania, Kuweit, Laos, Malaezia, Maroc, Coreea de Nord, Oman, Qatar, Pakistan, Arabia Saudită, Singapore, Somalia, Coreea de Nord, Sri Lanka, Siria, Sudan, Taiwan, Tailanda, Emiratele Arabe Unite, SUA (doar în anumite condiţii), Vietnam, Yemen şi Zimbabwe.

Ţările care condamnă oameni la moarte pentru trădare sunt: Algeria, Bahamas, Bangladesh, Barbados, Belarus, Botswana, Burkina Faso, Republica Centrafricană, Cuba, Egipt, Etiopia, Gambia, Ghana, Guyana, Israel, Japan, Kenya, Laos, Libia, Myanmar, Nauru, Coreea de Nord, Papua New Guinea, Peru, Saint Lucia, Saint Vincent & Grenadines, Sierra Leone, Singapore, Sudan şi Sudanul de Sud, Swaziland, Siria, Tanzania, Tonga, Trinidad şi Tobago, Emiratele Arabe Unite, SUA, Vietnam şi Zambia.

În unele ţări musulmane şi homosexualitatea se pedepseşte cu moartea: Afganistan, Brunei, Iran, Irak, Mauritania, Nigeria, Arabia Saudită, Somalia, Sudan, Emiratele Arabe şi Yemen. Şi apostazia (renunţarea la credinţă) se pedepseşte cu moartea în Afganistan, Iran, Irak, Mauritania, Pakistan, Qatar, Arabia Saudită, Somalia, Sudan, Emiratele Arabe şi Yemen – cu menţiunea că în Iran, Mauritania, Qatar şi Yemen nu s-au înregistrat până acum execuţii pentru această crimă.

Spionajul poate aduce pe cineva în faţa execuţiei în Algeria, Camerun, Republica centrafricană, Iran, Peru, Qatar, Statele Unite şi Yemen, iar corupţia – în China, Cuba şi Iran. Adulterul se pedepseşte cu moartea în Brunei, Arabia Saudită, Somalia şi Yemen.

Vezi

răspuns dat de monica pe 25 noiembrie 2016

Adaug comentariu despre răspuns

Poţi completa acest formular fără să te autentifici, dar în acest caz nu poţi beneficia de toate facilităţile acestui site.

Autentificare utilizator: Este recomandat să te autentifici, pentru a putea beneficia de toate facilităţile acestui site.
Utilizator ocazional:

Întrebări similare

clic pentru a comuta interesul tău faţă de răspuns1

Ce importanţă practică are gradul unui ofiţer militar? (fără răspuns)

întrebare pusă de Lucian Velea pe 22 iunie 2016, dar alţi utilizatori sunt interesaţi de răspuns, cel mai recent Lucian Velea pe 22 iunie 2016

Mai multe întrebări despre meserii...

clic pentru a comuta interesul tău faţă de răspuns0

Cum comentaţi citatul: "căsătoria este o temniţă în care oamenii cu vini diferite se închid şi se urăsc reciproc crezând că au fost pedepsiţi să ispăşească pe nedrept pedeapsa celuilalt" (Marin Preda)? (3 răspunsuri)

întrebare pusă de MONICA pe 7 iulie 2014

Mai multe întrebări despre căsătorie...

clic pentru a comuta interesul tău faţă de răspuns3

De ce benzile desenate nu se bucură în România de succesul fenomenal pe care îl au în ţări precum SUA, Franţa şi Japonia? (1 răspuns)

întrebare pusă de Lucian Velea pe 9 mai 2015, dar alţi 2 utilizatori sunt interesaţi de răspuns, cel mai recent Lucian Velea pe 9 mai 2015

Mai multe întrebări despre arte, România, ţări...