Cum poţi să ajuţi un copil să scape de timiditatea excesivă?

Nu îi cer mai mult decât poate să ducă, dar îl fac stăpân la el acasă - joaca, atenţia acordată, toate să ducă către convingerea că viaţa e frumoasă şi uşor de trăit. Cu timpul, se va extinde în lume...

Contează foarte mult cum se simte copilul, să afli ce spune el că nu îşi doreşte să facă atunci când este timid. Apoi trebuie să lucreze el pe acel sentiment, şi cum este mic trebuie ajutat.

Am să încerc să dau un răspuns, dar fără să ştiu ce gândeşte el va fi greu de tot, imposibil aproape, însă raţionamentul se va înţelege. Este timid, nu vrea să întrebe ceva la şcoală. Vine acasă şi aflu, apoi îl întreb de ce s-a ferit să pună întrebarea. Îmi spune că i-a fost frică. Frica este ceea ce trebuie lucrat, în acest caz. Sentimentul lui de frică vine din faptul că el provoacă altor colegi şi altor persoane sentimentul de frică. Şi mai mult de atât, vine din sentimentul de frică al părintelui, doar lucrând noi, ca părinţi pe sentimentele similare, vom reuşi să îl facem pe copil să le rezolve, dar se poare şi invers, adică să le lucreze el, şi să ne "vindecăm" noi.

Frica vine din neînţelegerea lucrurilor, din ignoranţă. E mult de povestit, însă, o acţiune relativ uşoară pe acest sentiment, pentru părinte, este să ajuţi alţi părinţi să scape ei de frică, să ajuţi constant oamenii să scape de frică, la o cafea, la un cei, stai de vorbă, e suficient. Apoi seara, înainte de culcare, în pat fiind, să te gândeşti chiar înainte de a adormi la fapta bună făcută "de a ajuta pe cineva să scape de frică". Şi în acest fel, în câteva luni de zile, se scapă de frică, şi dacă scăpăm noi, ca părinte, şansele sunt mari să scape şi copilul.