Acest site foloseşte cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimaţi acordul asupra folosirii acestora. Detalii

clic pentru a comuta interesul tău faţă de răspuns1

Cum poţi încuraja spiritul competitiv al unui copil, dacă nu este atras de premii?

întrebare pusă de Lucian Velea pe 24 martie 2017

Comentarii personale despre întrebare
Jera a spus pe 4 aprilie 2017I'm not quite sure how to say this; you made it exteemrly easy for me!
Adaug comentariu despre întrebare
incorect1
corect1

De unde anume vine nevoia de competiţie? Ce anume dorim să obţinem atunci când concurăm cu ceilalţi?

Ne dorim recunoaştere şi apreciere. Dorim să simţim propria noastră valoare, valoare pentru care şi în absenţa căreia, suntem dispuşi să ducem o luptă fără sens cu ceilalţi, doar pentru a o obţine într-un fel sau altul. Atunci când eşti în competiţie cu semenii tăi, nici măcar nu eşti în competiţie la nivel de sine real, de ceea ce eşti tu cu adevărat, ci doar la nivel de mască. Îţi cizelezi masca, arăţi ceea ce trebuie arătat, pentru a fi „mai bun” sau pentru a avea „mai mult”, pentru că valoarea proprie să fie recunoscută de către ceilalţi. Cu alte cuvinte, trăieşti o viaţă falsă pentru un scop fără importanţă reală. Cum ţi se pare această perspectivă?

Doreşti un mod cu adevărat plin de Sens, matur şi sănătos de a trăi? Simplu: cel în care îţi cunoşti şi îţi simţi cu tărie propria valoare, ştiind că eşti Creaţie Divină şi că eşti la fel de valoros ca ceilalţi semeni ai tăi prin propria ta unicitate cu care contribui la întreg. Când reuşeşti să conştientizezi acest lucru, să îl înţelegi, dar şi să îl integrezi la toate nivelurile fiinţei tale astfel încât aceasta să fie baza comportamentului tău de-a lungul existenţei, atunci caracterul competitiv cade în derizoriu. Şi, într-adevăr, privit de la un alt nivel de conştiinţă, de pe o poziţie de echilibru şi maturitate reală, spiritul de competiţie devine un comportament derizoriu demn de o societate bolnavă cu mentalitate infantilă. Spiritul de competiţie este o noţiune care se naşte dintr-o acută lipsă de iubire reală din interiorul individului, o lipsă de respect şi de insuflare a stimei de sine în familie, de-a lungul copilăriei, perpetuata şi chiar accentuată mai apoi în şcoală, în societate şi la locul de muncă.

Spiritul de competiţie este o componentă a unui ego dezechilibrat, al unei societăţi bolnave care ar trebui înlocuit cât mai repede cu putinţă cu ideea de cooperare, dar nu acel tip de cooperare în care cu toţii suntem la fel, cooperarea de tip uniformă fiind la fel de dăunătoare precum spiritul de competiţie, ci cu o conlucrare în cadrul unui mediu care recunoaşte valoarea UNICITĂŢII fiecăruia, unicitate care trebuie descoperită, încurajată şi cultivată în aşa fel încât, aceasta să îşi poată aduce contribuţia la întreg, într-un mediu armonios.

Atunci când suntem în competiţie, ne luptăm. Chiar şi atunci când suntem într-o competiţie care implică noţiunea de „fair play”, chiar şi atunci, trebuie să recunoaştem că lupta există şi ne luptăm de pe o poziţie de superficialitate. De ce? Pentru că un ego dezechilibrat nu va putea accepta niciodată la nivel sincer şi profund spiritul de „fair play” pe care îl va afişa doar în exterior pentru că aşa „e frumos” (înăuntru frustrarea, mai mare sau mai mică, făcându-şi tot timpul apariţia) şi în al doilea rând pentru că luptându-ne să demonstrăm cine este mai bun la un anumit capitol din viaţa noastră, pierdem din vedere faptul că suntem fiinţe complexe, iar valoarea fiecăruia nu este dată de competentele personale într-un anumit sector ci această derivă tocmai din vibraţia unică şi complexă a fiecăruia, vibraţie ce trebuie lăsată să se exprime, corectata acolo unde este nevoie şi cizelată acolo unde există potenţial. Şi, din păcate, omul are o tendinţă venită dintr-un mod de gândire superficial, de a generaliza foarte multe aspecte ale vieţii.

Dacă reuşeşti să priveşti la adevărata natură a fiinţei tale, dincolo de condiţionările unei societăţi consumiste şi superficiale, cu noţiuni şi cunoaşteri trunchiate, atunci îţi poţi da seama că spiritul competitiv este inutil, că nu îşi are locul într-o viaţă sănătoasă şi echilibrată, că nu trebuie să fii „mai bun decât nimeni” sau să ai „mai mult” decât altcineva, că propria ta valoare îţi este intrinsecă, că ea există înăuntrul tău şi nu trebuie demonstrată prin luptă, o luptă care crează numai tensiuni interioare degenerate în: frustrări, angoase, mânie, invidie, ură şi aşa mai departe.

Este nevoie să „fii mai mult”, dar într-un alt sens decât cel pe care societatea te-a învăţat până astăzi. Această nevoie este important să vină din fiinţa ta dezbrăcată de acel ego dezechilibrat, de dincolo de mască, este important să vină din acea nevoie firească de evoluţie, evoluţia personală la nivel de suflet fiind una naturală oricărei fiinţe. Şi atunci DA, încerci să devii mai bun şi mai matur şi mai echilibrat în fiecare zi, dar fără a te lupta cu nimeni şi fără a dori să fii primul în ceva anume în detrimentul altcuiva şi mai ales, mergând pe un drum cu Sens, pentru că evoluţia personală sănătoasă, are întotdeauna un Sens înalt… real.

Vezi

răspuns dat de monica pe 29 martie 2017

Comentarii personale despre răspuns
Lucian Velea a spus pe 3 aprilie 2017Eu cred că există o diferenţă (de nuanţă, dar importantă) între spiritul de competiţie şi spiritul competitiv. Expresia "spirit de competiţie" sugerează că există o competiţie, pe când expresia "spirit competitiv" se referă mai degrabă la atitudinea de a deveni mai bun.

Dacă unui copil îi promiţi un premiu pentru un rezultat şcolar care nu are legătură cu ce fac colegii săi, îl încurajezi să se auto-depăşească. Eu nu văd nimic negativ în asta.
Datherine a spus pe 4 aprilie 2017Dude, right on there brerhot.
Adaug comentariu despre răspuns
incorect0
corect0

Cred că cel mai important este să încurajăm competiţia cu sine, cu propriul potenţial care trebuie testat şi verificat, eventual depăşit dacă e posibil. Dacă nu, dacă există limitări de orice natură, atunci un copil trebuie să fie competitiv să se menţină la nivelul maxim pe care îl poate atinge. Premiile pot fi şi sub forma descoperirii unui univers interior, a unor pasiuni care sunt motorul ce motivează în continuare.

răspuns dat de Vera Serbanoiu pe 27 martie 2017

Adaug comentariu despre răspuns

Poţi completa acest formular fără să te autentifici, dar în acest caz nu poţi beneficia de toate facilităţile acestui site.

Autentificare utilizator: Este recomandat să te autentifici, pentru a putea beneficia de toate facilităţile acestui site. Pentru aceasta, poţi folosi contul pe care îl ai deja în reţelele sociale.

Autentificare

Utilizator ocazional:

Întrebări similare

clic pentru a comuta interesul tău faţă de răspuns1

Cum poţi să ajuţi un copil să scape de timiditatea excesivă? (2 răspunsuri)

întrebare pusă de Anamaria-Elena Popa pe 10 decembrie 2015

Mai multe întrebări despre copilărie, psihologie...

clic pentru a comuta interesul tău faţă de răspuns1

Cum îi dezvolţi unui copil dorinţa de a le spune altora poeziile şi cântecele pe care le ştie? (1 răspuns)

întrebare pusă de Lucian Velea pe 7 decembrie 2015

Mai multe întrebări despre copilărie, literatură, muzică...

clic pentru a comuta interesul tău faţă de răspuns1

Prin ce metode poţi învăţa un copil să fie mai generos? (2 răspunsuri)

întrebare pusă de Lucian Velea pe 22 iulie 2014

Mai multe întrebări despre copilărie...