Este etic ca jurnalele unei personalităţi să fie publicate după moarte, dacă nu şi-a exprimat vreo dorinţă în acest sens?

Dacă cel decedat nu și-a manifestat expres dorința de a nu fi publicat/publicate jurnalul/jurnalele sale, poate însemna o acceptare tacită a unei eventuale publicări în cazul că acesta a decedat conștient de existența acestora și de riscul de a fi sau nu publicate.

Omul prin naștere începe să aibă drepturi și obligații. Răul, ca și binele din viața oricui, constituie o obligație a unei conștiințe curate de a fi cunoscute sub infinita lor formă de manifestare.

Impărtășania/confesiunea/spovedania înaintea morții constituie recunoașterea că viața nu ne aparține, iar vina a tot ceea ce am făcut în viață, în bine sau în rău, este numai a noastră!

Omul nu există numai cu sine sau pentru sine, undeva izolat, ci în comuniune! Existența numai cu sinele nu este posibilă. Nimeni nu poate supraviețuii unei absolute și teribile singurătăți! Pustnicii nici ei nu sunt singuri! Au natura și pe Dumnezeu!

Jurnalele, de cele mai multe ori, sunt creuzetele operelor publicate. Excepţie fac cele care sunt gândite şi elaborate ca atare. Nu cred că este etic, mai ales dacă ele pot aduce prejudicii de orice fel altor persoane care sunt în viaţă şi la care fac referire. Jurnalele, dacă sunt intime şi nu au fost făcute publice de autor, sunt confesive şi intră sub incidenţa tainei spovedaniei. Părerea mea este că ele, în funcţie de valoarea scriitorului, trebuie arhivate, păstrate şi consultate cu discernământ.

Nu este etic. Indiferent dacă moartea a fost subită sau nu. Viaţa fiecăruia dintre noi ne aparţine şi după moarte. Chiar dacă ar fi existat dorinţa ca cineva să-şi publice jurnalul când era în viaţă, dar nu a mai apucat să facă acest lucru, nimeni nu ar trebui să decidă a-l publica post-mortem. Repet, viaţa fiecăruia ne aparţine în totalitate.

În afara cazului unui deces subit, dacă voia să nu fie descoperit, îl distrugea; un jurnal poate fi compromiţător pentru alte persoane, dar reprezintă clar ce simţea acel om, transmite cu sinceritate un mesaj; nu este etic să cercetez viaţa unei persoane în viaţă (scuzaţi repetiţia), dar cel mai fidel portret e jurnalul!