Răspunsuri despre copilărie

Îți răspunde un om practic: niciun sentiment nu este întru totul nociv, nici chiar ura. Depinde spre ce obiect și în ce context se îndreaptă acel subiect. Deși nu sunt un om religios, îți pot spune că inclusiv divinitatea creștinilor se declară, în anumite contexte, „geloasă”, iubește „cu gelozie”. A.. păi dacă e vorba de Dumnezeu atunci nu mai vorbim așa, că ... că ce?! Adică Dumnezeu nu greșește fiind gelos (și nici orice ar face), dar omul, da. Eu am trăit gelozia (copiii parcă toți trec, măcar într-o circumstanță a vieții lor, acasă, la școală, undeva, mă rog, într-un cerc, prin experiența geloziei, nu?) și copil fiind, și la maturitate: nu mă caracterizează sentimentul, dar am avut de-a face cu el. Și NU, nu regret deloc atunci când gelozia m-a mânat să dau ce e mai bun (când e vorba de a fi gelos înspre bine), iar altă dată m-a ajutat să mă separ de compania care îmi făcea doar rău, deși nu avea asta în intenție, dar de care eram prea tare legat... recunosc, eram gelos pe anumite calități și pe „noroc” (invidios, ori oricum vreți), dar nu în ideea că m-aș fi putut vreodată bucura de răul altuia! Absolut niciodată nu am dorit răul cuiva la maturitate. M-aș simți chiar insultat să îmi spună cineva că, dincolo de gelozie, am trăit și sentimente de răzbunare sau pică. Pentru mine, în final, gelozia a fost bună: m-a ajutat să ies dintr-o situație pe care și așa nu aș fi putut-o repara și nu cred că ar fi corect față de mine să o fac. Nu am ales eu să fiu gelos. Am fost, pur și simplu. Nu simt nimic înjositor sau înălțător în asta.

Îți răspunde un om practic: niciun sentiment nu este întru totul nociv, nici chiar ura. Depinde spre ce obiect și în ce context se îndreaptă acel subiect. Deși nu sunt un om religios, îți pot spune că inclusiv divinitatea creștinilor se declară, în anumite contexte, „geloasă”, iubește „cu gelozie”. A.. păi dacă e vorba de Dumnezeu atunci nu mai vorbim așa, că ... că ce?! Adică Dumnezeu nu greșește fiind gelos (și nici orice ar face), dar omul, da. Eu am trăit gelozia (copiii parcă toți trec, măcar într-o circumstanță a vieții lor, acasă, la școală, undeva, mă rog, într-un cerc, prin experiența geloziei, nu?) și copil fiind, și la maturitate: nu mă caracterizează sentimentul, dar am avut de-a face cu el. Și NU, nu regret deloc atunci când gelozia m-a mânat să dau ce e mai bun (când e vorba de a fi gelos înspre bine), iar altă dată m-a ajutat să mă separ de compania care îmi făcea doar rău, deși nu avea asta în intenție, dar de care eram prea tare legat... recunosc, eram gelos pe anumite calități și pe „noroc” (invidios, ori oricum vreți), dar nu în ideea că m-aș fi putut vreodată bucura de răul altuia! Absolut niciodată nu am dorit răul cuiva la maturitate. M-aș simți chiar insultat să îmi spună cineva că, dincolo de gelozie, am trăit și sentimente de răzbunare sau pică. Pentru mine, în final, gelozia a fost bună: m-a ajutat să ies dintr-o situație pe care și așa nu aș fi putut-o repara și nu cred că ar fi corect față de mine să o fac. Nu am ales eu să fiu gelos. Am fost, pur și simplu. Nu simt nimic înjositor sau înălțător în asta.

You'll be the mother and I'll be the father, and he's the baby.

Comportamentul brutal, neomenos al acestor bărbaţi precum şi neimplicarea societăţii, în întregul ei, dovedeşte că teoria religiei nu are nicio influenţă asupra oamenilor, iar oamenii nu sunt influenţaţi în niciun fel de preceptele religiei, demonstrând fără dubii că majoritatea covârşitoare a oamenilor nu au niciun respect faţă de religie, faţă de aşa numitul "Dumnezeu" şi că în realitate ei şi întreaga societate nu crede în religie. [Tot textul...]

Totuși trebuie mers pe metoda gradualității - mai ales că aici probleme e pe muchie de cuțit, adică poți s-o dai din lac în puț, respectiv dintr-o familie în care există bătaie, într-una care... nu mai există deloc.

Preîntâmpinarea se cere a fi făcută mai drastic și cei ce o încalcă să fie pedepsiți tot drastic și pentru mici încălcări care de obicei se lasă cu vederea. Și până apare vreo hotărâre e o cale legală atât de lungă că te "mănâncă sfinții” pe parcurs.

Pentru că „societatea în întregul ei” este bazată pe agresivitate. [Tot textul...]

Spunea Mihai Eminescu în "Împărat şi proletar": [Tot textul...]

Conştiinţa se construeşte prin experenţiere pe trei piloni: feminin, masculin, şi legea.

Conştiinţa se construeşte prin experenţiere pe trei piloni: feminin, masculin, şi legea.